vibrand...




doua parti de carne ce se patrund
arsita din trupurile lor arse
gheata din saruturile sticloase
agonia cuvintelor goale

Eu nu sunt aici…

Cuvintele se izbesc de mine, trec de mine, dar nu si prin mine. Ma ocolesc…Vorbesc cu mine, dar eu nu aud. Ma gandesc departe, la ceea ce ar fi putut sa fie…De ce ma simt asa goala ? Doar eram constienta ca asa se va termina…Poate e un nou inceput…Niciodata nu e..Asa ne amagim noi, credem ca va fi frumos, ca viata mereu ne pregateste ceva frumos, ne mintim frumos ca sa supravietuim. Uneori, viata e o mare dezamagire …Nu-mi plac dulcegariile, dar totusi ma agat de ele, ca sa prelungesc confruntarea cu mine, cu cei din jurul meu...Cat de amagitoare e faza cu « un nou inceput« …Incepem doar o singura data, naspa e ca trebuie sa continuam…Sa continuam de unde am ramas…Doar asa descoperim ca suntem puternici. Nu trebuie sa ne plangem de mila…eventual sa uitam un pic si sa mergem mai departe. Totul are un rost, doar ca acum sunt prea trista ca sa-mi dau seama care e rostul starii care ma framanta, ma seaca…Sufletul meu e gol, mintea mea grea, gandurile navala…Si totusi…De ce trebuie uneori sa fie asa? Ca sa ne dam seama…

Sobolanul din mine..



Sunt un mic sobolan,

Ce se catara pe cerculetul lui

Intr-o cusca murdara si ascutita


Se plimba in nestire,

Pe aceeasi rotunjime

Intr-un cerc vicios…


A aflat cate grade are viata

I-a zis hamsterul de alaturi

Baaa,… are 360!


El, prostutul, nu stia,

Ca viata e o cursa de sobolani

Rotunda, infinita, ca Maya


Si atunci a tasnit

Ghiciti unde ?

In cuptorul cu microunde…