Ratatonia

Povestea asta am auzit-o demult, de la un arici ursuz, care pretindea ca a calatorit in viitor. Era un arici guraliv cu 5999 de tepi, cei mai multi din neamul sau si mereu se lauda cu cate o isprava nemaipomenita.

Era o seara calduta de primavara seaca, fara frunze prea multe, iar in butoiul gaurit se adunau mereu cam 5-6 animalute. Ariciul statea in spate, ii placea sa simta vantul unduindu-i tepii slinosi. Ii era frica sa nu-i cada vreunul si mereu si-i ungea cu zeama lichefiata de petioli.

Venise abatut, saliva spumoasa i se scurgea usor deasupra tepilor si era nervos pentru ca se intalnise pe cararuie cu un raton. Cand s-a apropiat de butoi si-a adus aminte ca a uitat sa-si taie unghiile, iar tabla va scrasni cu siguranta pana cand el va ajunge in capatul racoros. Ceilalti il interziceau din priviri sa inainteze. Odata, unul dintre ei a surzit partial cand el a inceput sa se tarasca cu unghiile ascutite si lunguiete.

S-a asezat cu jumatate de tepi la intrare in butoi si a inceput sa vorbeasca afectat:

- Urasc ratonii! Sunt cei mai betivi si invidiosi vecini pe care i-am avut. In plus, se inmultesc de pe o zi pe alta. Lincezia a mai nascut 3 ratoni zgomotosi, care dupa 2 saptamani s-au apucat sa recite poezii si sa cante la tobe! Intotdeauna am sprijinit arta si frumosul, dar creaturile alea sunt absolute scartaietoare si au un glas ascutit de crapa luna.

- Ti-am zis ca trebuia sa te muti langa mlastina, ti-am zis de cand a aparut primul raton langa copacul cu oase, zise indignat broscoiul. La o zi dupa ce s-a pripasit aici, bufnita a murit de rabie. O scuipase ratonul, pentru ca nu putea sa doarma noaptea. A murit si el dupa 3 zile, dar mai inainte a adus-o aici si pe Lincezia.

- Nu vreau sa fiu nepoliticoasa, interveni vulpea. Dar e o curva nerusinata. M-a lasat pe drumuri cu 2 copii…

Ariciul tusi, parca vrand sa-si drege vocea si apoi incepu cu o voce dramatica:

- Prieteni, situatia e mult mai disperata decat credem. Aseara am avut un vis, dar nu a fost un simplu vis, pentru ca parea mai real decat acum, cand stau langa voi si va simt respiratia imputita. Sunt sigur ca nu a fost un vis, pentru ca am simtit, imediat cum m-am ghemuit, cum ma furnica tepii si, apoi, niste gheare de vultur m-au prins si m-au dus pe munte, langa copacul negru. Acolo totul mi s-a aratat limpede.

Toti murmurau neincrezatori, usor speriati, incepand sa se scarpine lacom.

- Copacul negru? Bunicul meu mi-a povestit inainte sa se sinucida cu osul ala de peste, ca e acolo o scorbura mare si inauntru e o mlastina, in care traiesc meduze roz cu picatele aurii.

- Da, una era sa-mi sara pe nas, dar a cazut pe tepi si s-a dezumflat, am vazut-o cum zbura in aer apoi, ca o ciuperca plutitoare. Dar nu despre asta voiam sa va povestesc. Suntem in pericol, am vazut ce lucururi infricosatoare ne asteapta. Reiau visul, de fapt premonitia. Dupa ce am scapat de meduza, am realizat ca langa mine era o forfota mare, zgomote asurzitoare, vocalize spintecate, corzi sfasiate si o pestera luminata cu licurici infipti brutal in stalactite. Cobor naucit catre pestera, acolo o multime mare de ratoni, mici, mari, cocosati, naparliti, decolorati, toti cu instrumente muzicale, fredonand o melodie cu iz de imn. Dau sa pasesc in pestera, ma frec la ochi, cand colo o mogaldeata de raton, semanand cu unul din copiii Linceziei, ma opreste, zicandu-mi zeflemitor: “Aici esti in Ratatonia, golanule! Locul tau e in prapastie, asta daca mai traiesti, dupa ce te impingem acolo”. Si apoi intreaga haita s-a napustit salivand de placare asupra-mi…

- Si, si..?

- Si apoi m-am trezit.

- Eh, a fost un cosmar.

- Nu, n-a fost, sunt absolut sigur.

Apoi scoase tacticos un tep din spate. Era imbibat intr-un lichid vascos rozaliu, iar in varf avea o sclipire aurie.

- De la meduza! tipara toti ingroziti.

- Da, prieteni, de la meduza. Acum ma credeti?

- Ce-i de facut? intreba cu vocea stinsa un soricel tarcat, tinandu-si coada intre dinti de spaima.

- Un singur lucru… Trebuie sa le facem lor acum, ce ne-ar face ei mai tarziu.

- In prapastie cu ei, in prapastie cu ei! strigara toti, exaltati.

A doua zi, langa copac, se vedeau rasfirate tobele insangerate ale micutilor ratoni. Noaptea a fost liniste, iar aricul a dormit sforaind zambitor pana in miez de zi.

"Das ist ein Unikum!"

Unicum e o combinatie de 40 de ierburi, digestiv preparat mereu dupa aceeasi reteta secreta si unica. Sticla balonata langa alta sticla la fel de balonata, cu aceeasi eticheta geometrica, simpla, o cruce cu brate egale sau un x beat, incercand sa-si gaseasca echilibrul sau priponit perpendicular pentru un ragaz.

Bautura in sine - sau Sinele bauturii – e unica, dar fiecare sticla e identica celeilalte tocmai pentru a asigura identitatea si singularitatea ce au consacrat-o. Nu e permisa diversitatea unicului.

Dar cum? Multe orgolii umane si ascutite ar sari intrigate sa riposteze. Dar exista diversitate a unicului, nu a aceluiasi unic. Sau poate a aceluiasi unic desprins in mici alte bucati unice in si prin insele.

Subiectivitatea si egourile aprinse ale specie umane, unice prin definitie, vin sa spulbere conceptul de diversitate a unicului. Pentru ca fiecare exponent al speciei se considera unic.

Sa presupunem ca specia e un glob mare, rece, de sticla. Specia trebuie raspandita uniform peste un alt glob mare. Solutia: spargem globul de sticla in bucati peste celalalt glob. Fiecare bucata a globului unic e unica, dar nu exista ca entitate de sine statatoare, ci numai prin constiinta si existenta intregului. In practica nu se intampla acest lucru, deci presupunerea nu e intocmai valida, de unde rezulta ca globul e de fapt de lut.

Cum poti sa desprinzi un glob de lut?

Trebuie sa rupi bucati din el, dar aceste bucati nu mai sunt unice, pentru ca rupandu-le ele se modeleazaă dupa globul-mama de lut. Usor, si intrinsecul formatiunilor minuscule se va perverti, iar carnea pamantului va fi deopotriva una. Toate bilele maleabile vor recrea lumea pe baza imaginilor propriilor notiuni, fireste notiuni, impartasite si de celelalte bile. Asa ca mircrocosmosul de lut extins va consta in mici numitori comuni ai culturii globului fecundator. Are loc manjirea unicitatii prin imitatie, atribut nativ in modelul actual.

Si totusi cu fiecare inghititura de Unicum iti zici "Das ist ein Unikum!" Pacat ca nu se intampla acelasi lucru cu fiecare mica bila, rostogolindu-se agitata pe podeaua universului si contopindu-se cu o alta, in incercarea de a reface structura arhetipala.

totul a inceput cand suava mana scheletica a atins bolul...

1/2

- Cate chipuri vezi in mine?
- Cateodata niciunul, alteori o jumatate, alteori 3.
- Care iti place?
- Jumatate imi place niciunul si jumatate, jumatate...de chip.
- De ce?
- Fara chip, imi place trupul tau, fara cap, doar cu parul peste mine. Jumatate, cand te lipesti de mine si suntem mozaic. Si niciunul ca sa uiti ca eu sunt doar jumatate, o jumatate prea mica pentru tine.
- Aseara erai unul...
- M-ai vazut dintr-o parte...Umbra mea e plina.
- De ce sa fii doar jumatate? Puteai fi si 5.
- Asa nu ma mai simt la fel de singur noaptea, cand adorm pe o singura parte. Stiu sigur ca in lumea asta mare si impara, am o jumatate.

Si s-au lipit pentru o noapte pe canapeaua veche si visinie. A doua seara a fost iarasi o jumatate singura, holbandu-se, nealinat si nealintat, la jumatate de luna.

Cateodata 0.5 + 0.5 = 0. Cuplurile au cast la float.

O jumatate e niciunul sau doar o jumatate...

clape spumoase

Se nascuse mut intr-o camera izolata antifonic. Cum n-a plans la nastere, mama lui l-a abandonat langa calusul din pian. Copilul a crescut cu muzica. Canta in gand si avea voce frumoasa. Ii placea sa cante odata cu pianul. Uneori i-o lua inainte. Cand era singur, (cam 20 de ore pe zi), zdranganea la corzile infipte in calus, iar vibratia sunetelor I se infingea in gat si ramanea acolo. Atunci incepea sa urle, iar placa de rezonanta ii propaga sunetele departe, in noapte sau in dimineata. Ziua dormea pe muzica altcuiva.

Intr-o dimineata, insa, au venit mai devreme, iar pianul canta. Clapele se miscau voios, nebuneste, abrupt sau metodic, tiptil, pe furis.Ei priveau nauciti..Clape nonculori si sunete colorate, asortate. Vedeau muzica in bule de sapun. Pac, poc ..cate una se spargea, iar pianul nu se mai oprea. Pe jos era spuma, care crestea, urca pana la glezne, apoi pana la genunchi, apoi pana la adductor (sau gracilis sau pectineus -aveau inaltimi variabile).

In tot acest timp pianul se ridica incet, silentios mereu deasupra spumei, pana s-a lipit de tavan. Pedalele se clatineau prin ciucurii lustrei, clapele aveau firimituri de moloz, iar dedesubt se intindea o mare de spuma cu maini fluturand catre tavan, incercand sa se prinda de pianul suspendat ce nu a incetat nciodata sa-si opreasca clapele.

liga mama... (harpa copilariei care e pahar;p)

si ma uit pe fereastra si vad fotografii surprinse in unghiuri acutite, si ma mai uit o data si vad ca frunzele din fotografie se misca... frunze maro-galbui de vara, iar norii lenvesc in forma de canapea. Eu ascult tema muzicala din Gran Torino si simt acea bucurie a inceputurilor, acea bucurie ca sunt viata.

Ps: nu vad soarele, dar imi amintesc de compunerea din clasa a 3-a a unui coleg, "soarele ca o mamaliga..." as zice usor terciuta acum [e cam racoare]

O scurta introspectie

Intr-o dimineata m-am inghitit. Si daca tot am ajuns in mine mi-am zis, a venit momentul sa vad din ce sunt facuta, cum sunt pe dinautru, ce pot schimba la mine si ce e stricat in mine.

Am urmarit bolul alimentar de dinaintea mea, mergea al naibii de incet, l-am injurat si apoi depasit, de fapt, am trecut prin el. Am coborat smechereste pe coloana vertebrala ca un copil pe balustrada scarii si m-am incolacit in intestinul subtire. Aproape de sufocare, ma uitam in sus si-mi vedeam inima batand cu putere. Cateva insticte zvacneau anevoios, dar na, creierul era prea departe ca sa gasesc solutii. Asa ca am asteptat si m-am uitat in jur. In jos, in sus, la stanga, la dreapta, incrucisat, iar apoi la toate deodata si nu mai vedeam nimic. Auzeam, in schimb, un suierat, apoi curgere si prelingere. Pipi, mi-am zis. Dupa, m-am linistit si mi-am amintit ca eram in mine si ca trebuia sa profit de asta. Viscerele mele nu ma interesau prea mult, ma gadilau venele, asa ca am zis ca vad si partea nevazuta. Imi cautam spiritul. Pe la inima ar trebui sa fie. Zau?! Caut in ventricul, apoi in atriu, apoi prin aorte, vene, ma uit in plamani, o fi fugit de frica prin vena pulmonara. Nimic! Apoi ma urc eu repede catre cutia craniana. Dincolo, cadru propice meditatiei, susur, calm, ganduri fluide. Era asa placut incat am atipit putin. Ma trezesc, simt o racoare. Gata! Ma cauta Spiritul. Nu era el, din pacate, ci un scurt impuls al neuronasilor mei. Sinapsele mele se sarutau, asa ca m-am departat.

Nu aveam sa-mi gasesc spirul prea curand si cum incepeam sa ma sufoc, am iesit.

La lumina impede a becului lampii am avut o revelatie: “Daca nu-mi gasesc spiritul, inseamna ca sunt un spirit liber!” O sa-l vanez de la distanta totusi…

perpetuum mobile..si totusi exista!

Pe holul Oficiului de Stat pentru Brevete si Marci se inghesuie 3 grupuri mici de oameni. Intr-un colt, in stanga usii, un om cu un copilas cu un calut cu o copita ruginita. Deodata zarva mare pe hol. Un individ furios iese trantind pagini cu schite, aruncand cuburi mici, tasate si imprecatii deopotriva. Iese dezgustat, expectorand o flecma fortata, care refuza sa iasa complet si se agata rugatoare de coltul buzii, prelingandu-se timid. Pentru el OSIM trebuia sa fie OSIM (slang pentru awesome), dar a devenit OSIM (Oh Shit It’s Monday…).
Intr-adevar, era luni si era prea devreme. Dispozitivul lui de compactare a gunoiului si utlizarea lui ulterioara in constructii, il amuzase pe slujbasul OSIM si-i trezise deopotriva amintiri hilare ale comunismului. Sub principiul daca la ei se poate, hai sa incercam si la noi, piata romaneasca fusese invadata de plagiaturi incropite, functionale dar fara prea multa aplicabilitate. Incepuse sa-i povesteasca despre cum s-a inventat la noi cutia neagra si cum scopul ei era unul cu totul insolit. Prin anii ’72 sub regimul infloritor ceasusit – statistic vorbind – cel dintai cizmar al tarii a vizitat Egiptul si a fost impresionat nu de piramide, mumii sau zeitati, ci de agricultura egipteana. Drept urmare, a hotarat infiintarea unui sistem de irigatii ca-n povesti, atat de eficient incat recoltele putrezeau. Solutia a venit firesc, un sistem de inregistrare al instalatiilor. Asa a aparaut la noi cutia neagra, care e de fapt portocalie.
Case din gunoi pentru gunoaie, asa gandea inventatorul ratat, pufnind pe sub mustati. Si-l imagina pe scrobitul de functionar locuind intr-o casa din resturi menajere, mancand din pungi, tragandu-si-o cu sotia reciclata si mangaindu-l pe fi-su pe parul lui din spagete Bolognese.
Scapase din dosar un desen, iar copilasul se uita rotind din ochisori la el. Ii rotea incet, in sensul acelor de ceasornic, iar gunoiul pisat si inchegat devenise o spirala duhnind a peste ranced. Cerculete gri tarcat ii alergau in fata ochilor, iar apoi se divizau intr-o meioza lenta.
In sfarsit, sosise randul lor. Barbatul la varsta a doua, isi ridica nervos gulerul patat de transpiratie si-l trase pe copil spre usa. Acesta gangurea la calut si-l plimba prin aer, pe un drum cu dealuri, hopuri, praf si trifoi. Calul plescaia usor.
In birou maldare de dosare, pe scaun un tip in costum cu o figura neprietenoasa:
- Spuneti repede! Peste o jumatate de ora e pauza de masa, iar dupa-amiaza am o conferinta.
- Am si eu o inventie, o inventie unica..
- Zau?!, credeam ca ati venit doar sa vizitati oficiul (rade sarcastic). Ah, minorii nu au voie aici. Mai bine il lasati sa astepte afara. Sunt niste bomboane pe masa de langa fereastra. Si puteti sa-I spuneti sa nu se mai legene, e enervant!
- Domnule, ierati-ma, dar vedeti…el este inventia, de fapt este mecanismul care sta la baza intregului sistem.
- Am auzit multe de cand sunt aici, dar asta e prea de tot !!!
- Pai, el si calutul lui alcatuiesc un perpetuum mobile. Acordati-mi 2 minute sa va povestesc.
- …
- De 3 ani de cand i-am cumparat calutul nu s-a mai despartit de el, la propriu. Il tot balanseaza, roteste, ameteste, clatina… chiar si in somn. Da, chiar si in somn! Copilul doarme, dar calul nu. Calul topaie, merge in buiestru, necheaza.
- Ce cal e asta, dom’le?
- E un cal de lemn. E din stejar. Miroase a rasina umeda.
- Credeam ca e cal din ala cu rotita!
- Ah, calul nu are rotita, copilul are…
- Domnule, va rog, ce sunt aberatiile astea?
- Copilul meu e autist, copilul meu e un pertetuum mobile, calul nici macar nu conteaza, dar vad ca nu va intereseaza.
Omul isi smulse copilul, care isi plimba calul pe mana lui pana aproape de ureche, si iesi suspinand pe usa.
Functionarul isi freca ochii, cuprinse camera cu privirea si, dupa un moment de nelamurire reprimata, deschise condica jerpelita si nota la mijlocul paginii: Azi, 3 martie 1999, 0 inventii.

MORGA ESTETICA

Ochii sticlosi, un cenusiu-bleumarin, mainile albe, aproape laptoase, buzele subtiri, mereu usor tuguiate, limba ascutita, si dintii...dintii cei mai lati si atent periati de 3-4 ori pe saptamana, in rest numai udati in apa de gura si masati cu fire de menta salbatica...ii iubea. De fapt, iubea totul la el.

Dimineata se trezea numai ca sa-si priveasca chipul in oglinda si sa probeze toate costumele bune pe care le avea in dulap, 3 la numar. II placea sa umble numai in chiloti prin camera si sa-si admire fundul rotunjit in toate ferestrele de la etaj. Uneori, cara un scaun cu el, caci nu ajungea la nivelul lor si se cocota pe scaunel, se rotea, facea piruete si se pipaia. Apoi cobora satisfacut si topaia pana la urmatorul geam.

Isi atasaze de mansetele hainei oglinzi ca sa-si priveasca chipul cand mergea pe strada. Cand era noroi, nu iesea din casa.

Avea 87 de ani, dar arata viu, mai ales cand clipea. Asta daca te uitai de aproape, altfel, era un batranel la locul lui, in parc sau pe scaun, sau pe targa sau in depozitul de morti frumosi din unitatea speciala “Morga estetica”.

Tinea la reputatia lui, asa ca Frumoshu’, si-a rezervat din timp, de la varsta de 60 de ani, un loc acolo. Din pacate, l-au repartizat in zona cosciugelelor transparente, dar asezate orizontal, si nu vertical in format 3D, asa ca vizitatorii muzeului “Morga estetica”, vor fi privati sa-l cerceteze amanuntit, pe toate laturile…

Dar putea sa aleaga pozitia, cu fata sau cu spatele in sus, sau lateral stanga, dreapta sau diagonal incadrat. A ales, bineinteles, pozitia cu spatele in sus, nu negeaba isi pudra si masa fundul zilnic!

Locul in care a fost plasat era frumos luminat, iar unghiul il avantaja cum nu se putea mai bine. Cu fata intre perne de satin verzui l-au asezat, incercand sa-i micsoreze grimasa prelunga, afisand un zambet larg, perfect de fotografiat.

I-au pudrat fundul si l-au acoperit cu o bucata fina de matase translucida, scufandata usor in faldul central, ce despartea curbele posteriorului.

Intre orele 10 si 16, mii de vizitatori il fotografiau, se pozau langa, deasupra, printre, spre, dupa…

Era doar un mort frumos intre sutele de morti frumosi din “Morga estetica”, dar avea acea gingasie, mereu VIE…