perpetuum mobile..si totusi exista!


Pe holul Oficiului de Stat pentru Brevete si Marci se inghesuie 3 grupuri mici de oameni. Intr-un colt, in stanga usii, un om cu un copilas cu un calut cu o copita ruginita. Deodata zarva mare pe hol. Un individ furios iese trantind pagini cu schite, aruncand cuburi mici, tasate si imprecatii deopotriva. Iese dezgustat, expectorand o flecma fortata, care refuza sa iasa complet si se agata rugatoare de coltul buzii, prelingandu-se timid. Pentru el OSIM trebuia sa fie OSIM (slang pentru awesome), dar a devenit OSIM (Oh Shit It’s Monday…).
Intr-adevar, era luni si era prea devreme. Dispozitivul lui de compactare a gunoiului si utlizarea lui ulterioara in constructii, il amuzase pe slujbasul OSIM si-i trezise deopotriva amintiri hilare ale comunismului. Sub principiul daca la ei se poate, hai sa incercam si la noi, piata romaneasca fusese invadata de plagiaturi incropite, functionale dar fara prea multa aplicabilitate. Incepuse sa-i povesteasca despre cum s-a inventat la noi cutia neagra si cum scopul ei era unul cu totul insolit. Prin anii ’72 sub regimul infloritor ceasusit – statistic vorbind – cel dintai cizmar al tarii a vizitat Egiptul si a fost impresionat nu de piramide, mumii sau zeitati, ci de agricultura egipteana. Drept urmare, a hotarat infiintarea unui sistem de irigatii ca-n povesti, atat de eficient incat recoltele putrezeau. Solutia a venit firesc, un sistem de inregistrare al instalatiilor. Asa a aparaut la noi cutia neagra, care e de fapt portocalie.
Case din gunoi pentru gunoaie, asa gandea inventatorul ratat, pufnind pe sub mustati. Si-l imagina pe scrobitul de functionar locuind intr-o casa din resturi menajere, mancand din pungi, tragandu-si-o cu sotia reciclata si mangaindu-l pe fi-su pe parul lui din spagete Bolognese.
Scapase din dosar un desen, iar copilasul se uita rotind din ochisori la el. Ii rotea incet, in sensul acelor de ceasornic, iar gunoiul pisat si inchegat devenise o spirala duhnind a peste ranced. Cerculete gri tarcat ii alergau in fata ochilor, iar apoi se divizau intr-o meioza lenta.
In sfarsit, sosise randul lor. Barbatul la varsta a doua, isi ridica nervos gulerul patat de transpiratie si-l trase pe copil spre usa. Acesta gangurea la calut si-l plimba prin aer, pe un drum cu dealuri, hopuri, praf si trifoi. Calul plescaia usor.
In birou maldare de dosare, pe scaun un tip in costum cu o figura neprietenoasa:
- Spuneti repede! Peste o jumatate de ora e pauza de masa, iar dupa-amiaza am o conferinta.
- Am si eu o inventie, o inventie unica..
- Zau?!, credeam ca ati venit doar sa vizitati oficiul (rade sarcastic). Ah, minorii nu au voie aici. Mai bine il lasati sa astepte afara. Sunt niste bomboane pe masa de langa fereastra. Si puteti sa-I spuneti sa nu se mai legene, e enervant!
- Domnule, ierati-ma, dar vedeti…el este inventia, de fapt este mecanismul care sta la baza intregului sistem.
- Am auzit multe de cand sunt aici, dar asta e prea de tot !!!
- Pai, el si calutul lui alcatuiesc un perpetuum mobile. Acordati-mi 2 minute sa va povestesc.
- …
- De 3 ani de cand i-am cumparat calutul nu s-a mai despartit de el, la propriu. Il tot balanseaza, roteste, ameteste, clatina… chiar si in somn. Da, chiar si in somn! Copilul doarme, dar calul nu. Calul topaie, merge in buiestru, necheaza.
- Ce cal e asta, dom’le?
- E un cal de lemn. E din stejar. Miroase a rasina umeda.
- Credeam ca e cal din ala cu rotita!
- Ah, calul nu are rotita, copilul are…
- Domnule, va rog, ce sunt aberatiile astea?
- Copilul meu e autist, copilul meu e un pertetuum mobile, calul nici macar nu conteaza, dar vad ca nu va intereseaza.
Omul isi smulse copilul, care isi plimba calul pe mana lui pana aproape de ureche, si iesi suspinand pe usa.
Functionarul isi freca ochii, cuprinse camera cu privirea si, dupa un moment de nelamurire reprimata, deschise condica jerpelita si nota la mijlocul paginii: Azi, 3 martie 1999, 0 inventii.